„Nimeni nu mi-a spus că asta nu e pentru mine."
Ioana, 13 ani, un sat de lângă Adjud — programează un robot și măsoară aerul, și i se pare absolut normal.
Cel mai tăcut tip de barieră.
Nimeni nu i-a spus vreodată Ioanei că fetele nu fac tehnologie. Nici nu era nevoie. Într-un sat, mesajul ajunge fără cuvinte: kitul de robotică aterizează pe banca unui băiat, întrebarea se adresează unui băiat, presupunerea e deja făcută.
Așa se pierde talentul în tăcere — nu cu un „nu", ci cu o sală care nu se întoarce niciodată complet spre tine.
În cohortele noastre, o fată care programează un robot nu e excepția. E regula.
O cohortă construită ca ea să aparțină.
GreenCode fixează minimum 55% fete în fiecare cohortă — intenționat. Așa că, atunci când Ioana a intrat, jumătate din sală semăna cu ea. Robotul i s-a dat ei. Întrebarea i s-a pus ei. Presupunerea dispăruse.
A programat un robot Marty, a construit un senzor de aer și s-a ridicat să-și prezinte proiectul în fața întregului grup. Susținut de WECF și Feminist Climate Action Fund, aceasta e justiție climatică ce începe cu cine are voie să țină kitul în mână.
Vrea să fie modelul pe care ea nu l-a avut.
Ioana vorbește deja despre a mentora fete mai mici — să fie dovada, chiar în satul ei, că asta e și pentru ele. Când o fată mentorează o fată, bariera tăcută nu se ridică doar pentru un copil. Se ridică pentru cohorta următoare, și pentru cea de după.
Ca 55% să rămână o regulă, nu o speranță, e nevoie de locuri finanțate. Aici intri tu.
Finanțează locul unei fete în următoarea cohortă tech.
Povestea Ioanei aparține pilonului tineret, gen & activism — GreenCode, WECF, Erasmus+ și justiție climatică condusă de tineri.